Podul Prieteniei intră în reparații



Legătura rutieră dintre Giurgiu și Ruse va fi afectată, în plin sezon estival. Vecinii bulgari au decis ca lucrările de reparație la Podul Prieteniei să înceapă în 10 iulie. Conform comunicatului transmis de CNAIR, Agenţia de Infrastructură Rutieră de peste Dunăre a anunțat că timpul estimat de finalizare a lucrărilor este de circa patru luni şi jumătate pentru fiecare dintre benzi. Lucrările se vor desfăşura timp de 10-12 ore, în timpul zilei, în funcţie de specificul execuției. ”Procesul de lucru va fi organizat şi desfăşurat astfel încât vehiculele să treacă în două sensuri eşalonate pe banda pe care nu se lucrează. Este planificată realizarea lucrărilor în șase etape. În primele două, se află reparaţia majoră a suportului instalaţiei de pe teritoriul bulgar. O porţiune de aproximativ 400 de metri va fi închisă pentru lucrări”, precizează Agenţia de Infrastructură Rutieră a Republicii Bulgaria. Astfel, în primul rând, circulaţia pe banda de intrare în Bulgaria va fi restricţionată şi, apoi, banda de ieşire pe direcţia România. Pentru o mai bună organizare a traficului, reglarea traficului se va realiza cu semafoare adaptive. Podul de pe teritoriul bulgar, care face parte din drumul I-2, are o lungime totală de 1.057 de kilometri. De la punerea sa în funcţiune, în urmă cu 70 de ani, nu s-au efectuat reparaţii majore.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook