Stirile National TV
Polițist de frontieră implicat în dosar de proxenetism
Percheziții domiciliare, în județul Mehedinți, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism! Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT au efectuat patru percheziții și au pus în executare trei mandate de aducere, pe numele persoanelor cercetate în dosar. Conform probatoriului, din aprilie 2023, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore, de 17 ani, precum și prin crearea unor aparențe în ceea ce privește existența sentimentelor de iubire, promisiunea unei căsătorii și a unui viitor împreună, un agent al Poliției de Frontieră, în vârstă de 24 de ani, ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale. Ulterior, în 2024 și 2025, persoanele implicate în dosar ar fi recrutat mai multe fete din România, prin constrângere și inducere în eroare. Fetele au fost transportate și adăpostite în Elveția și Germania. Victimele racolate prin metoda ”Loverboy” ar fi fost determinate și constrânse prin acte de violență și manipulare psihică să întrețină relații sexuale contra cost, în beneficiul proxeneților. La percheziții, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile aparținând celor în cauză, precum și substanțe interzise, bijuterii și diverse înscrisuri. Procurorii DIICOT au dispus reținerea polițistului de frontieră și a încă unui tânăr. Cei doi vor fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Reamintim că victimele traficului de persoane pot apela pentru sprijin linia 0800 800 678, instituită de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.







