Stirile National TV
Pompierii români, în misiune
Misiunea de sprijin a pompierilor români în Franța continuă. În sprijinul pompierilor francezi acționează aproape 20 de pompieri români, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, cu o capacitate de 3.000 de litri fiecare, o autospecială de stingere de mare capacitate, de 10.000 de litri, o cisternă de 30.000 de litri, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială radio. Modulul național specializat de stins incendii de pădure se află în proximitatea localității Montalba, pentru gestionarea unui incendiu de vegetație și fond forestier. Conform comunicatului tranjsmis de IGSU, pe parcursul nopții, pompierii români au asigurat monitorizarea permanentă a sectorului repartizat și au fost pregătiți să intervină pentru limitarea propagării flăcărilor către obiectivele aflate în zona de risc. Misiunea principală s-a concentrat pe protejarea gospodăriilor și a unui parc fotovoltaic. Începând de duminică-dimineață, dispozitivul de intervenție a fost completat cu mijloace aeriene de stingere, care acționează în sprijinul forțelor terestre pentru limitarea și lichidarea incendiului. Pentru asigurarea continuității intervenției și menținerea capacității operaționale la un nivel ridicat, echipajele de pompieri din cadrul modulului românesc sunt rotite periodic, astfel încât personalul implicat în misiune să beneficieze de timpul necesar refacerii fizice. Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților franceze, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.







