Stirile National TV
Pompierii români, intervenție în Spania
51 de pompieri români, specializați în stingerea incendiilor de pădure, au decolat, joi-dimineață spre Spania, unde vor interveni în regiunea Galicia, grav afectată de incendii de vegetație, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Transportul echipei de intervenție s-a realizat cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române. Decizia de mobilizare a fost luată după ce Spania a activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul numărului mare de incendii care afectează țara. România se alătură, astfel altor state membre, precum Franța, Germania, Cehia și Slovacia, care au trimis echipe de intervenție. Modulul de intervenție român va acționa în regiunea Galicia, alături de o echipă din Finlanda. Spania se confruntă de câteva săptămâni cu incendii foarte puternice, fiind localizate 21 de focare în nord-vestul țării, clasificate ca ”nivel operațional doi”, ceea ce înseamnă că reprezintă o amenințare directă pentru comunitățile din apropiere.