Port la standarde europene



Orașul Turnu Măgurele din județul Teleorman va avea, în acest an, un port la standarde europene. Portul va aduce multe beneficii zonei, atât din punct de vedere economic, cât și turistic.

CLAUDIU CATANĂ, reprezentat, PSD Teleorman

"Practic, portul dunărean de la Turnu Măgurele este primul care a intrat în reabilitare completă. Este o investiție de peste 20 de milioane de euro. Urmează să intre într-un proces de reabilitare tot la fel cu finanțare europeană portul de la Zimnicea, dar Turnu Măgurele este primul port dunărean care a obținut finanțare și deja este într-un stadiu de implementare extrem de avansat. Lucrarea se află undeva, la 70% executată în momentul de fața și are termen de finalizare anul acesta. Beneficiile pe care le aduce această investiție de reabilitare completă a portului din Turnu Măgurele sunt majore, sunt extrem de importante. Practic va crește foarte mult fluxul de transport mărfuri pe zona de Dunăre. Transportul fluvial știm cu toți că este un transport extrem de ieftin. Aici ne referim în special la partea de transport comercial pentru că portul nu va avea doar partea de transport comercial, va cuprinde opt dane. Și din aceste opt dane, o dană va fi destinată transportului turistic."

Și infrastructura rutieră va fi îmbunătățită, în acest județ. Autostrada București-Alexandria urmează să fie construită în viitorul apropiat.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook