Poveşti de neuitat şi aventură, la Stâna de Vale



A venit, a venit toamna... Dar vacanţa continuă pentru cei mari şi cei mici care au ales să fugă de aglomeraţia din marile oraşe. La Stâna de Vale, frumoasa staţiune din judeţul Bihor, părinţi, bunici şi copii au parte de aer curat şi distracţie din plin. Cei care vor să exploreze peisajele din Munții Vlădeasa, pot alege să facă plimbări cu bicicleta sau să parcurgă trasee montane. Amenajat la o altitudine de 1.100 de metri, parcul de aventură Happy Land oferă variante de petrecere a timpului liber și celor dornici de adrenalină și aventură. Astfel, amatorii de senzații tari pot opta pentru opt trasee de aventură, o trambulină cu pernă de aer, tubing pe iarbă, bob alpin, sau traversarea cu o tiroliană a unor zone spectaculoase. Parcul de aventură organizează tabere pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, din toată țara. Ei pot vizita peşterile din zonă şi face drumeţii. Cea mai căutată este Peştera Urşilor, unul dintre principalele obiective turistice ale Munților Apuseni, aflată în localitatea Chișcău. De altfel, chiar de aici, mai mulţi copii aflaţi într-o tabără de şah au venit într-o excursie de neuitat la Stâna de Vale, unde, o atracţie deosebită o reprezintă plimbările cu poneii. Prietenoşi, ei i-au încântat pe cei mici, care au avut parte de o experienţă unică. Care a continuat apoi cu o plimbare la Izvorul Minunilor, despre care legenda spune că s-ar fi născut dintr-o dragoste mare între o fata de împărat din Ţara Gheţurilor şi un fecior de crai din Ţara Focului. Iubirea lor a unit pe vecie apa şi focul în miracolul izvorului, limpede ca lacrima şi rece ca gheaţa, de care acum se bucură cei care aleg acest loc mirific pentru purificare. Aşa că nu e de mirare că Stâna de Vale este locul perfect pentru reculegere spirituală, pentru iubitorii poveştilor naturii şi pentru cei care caută pasiunea... la înălţime.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook