Prăpăd făcut de furtuni în Capitală



Câteva ore de ploaie torenţială au făcut prăpăd în Capitală! Au fost inundate 25 de case, 33 de curţi şi grădini şi 16 beciuri şi subsoluri ale unor imobile, precum şi zeci de străzi. În Sectorul 4, traficul a fost paralizat în unele zone, unde apa depășea un metru. Mai mulţi copaci au căzut pe străzi, una dintre cele mai grave situații fiind pe Șoseaua Panduri, unde un arbore s-a prăbușit peste o țeavă de gaze care a fost fisurată. De asemenea, o schelă s-a prăbuşit peste mai multe autoturisme parcate. Din fericire, nu au existat victime. Zeci de polițiști au fost mobilizați pentru a dirija traficul, după ce canalele nu au mai făcut față precipitaţiilor, iar străzile s-au transformat în adevărate capcane pentru șoferi. În unele locuri apa ajungea până aproape de geamurile mașinilor. Mai multi conducători auto au rămas în drum, după ce s-au încumetat să treacă prin apă.

VOX șofer: "Am înţeles că e blocată toată porțiunea asta aici la parc. Și vă faceți curaj să treceţi? Nu riscăm, dacă e poliția aici și au blocat."

AMBIANȚĂ

Din cauza vântului, pe bulevardul Basarabia un copac a căzut pe un autoturism, însă nu au fost victime. Pompierii au primit zeci de solicitări după ce mai multe curți și locuinţe au fost inundate din cauza ploii torențiale.

DANIEL BĂLUȚĂ, primar, sector 4: "Canalizarile nu fac față! Colegii de la Apa Nova au scos capacele și au pus în acțiune, însă debitul pentru ceea ce suportă sistemul de canalizare a fost mult prea mare să facă față."

Numai în intervalul orar 22.00-23.00, pompierii de la ISU Bucureşti - Ilfov au primit peste 20 de solicitări de la oameni cărora ploaia torenţială le-a inundat locuinţele.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook