Premierul și ministrul Muncii i-au dat președintelui Iohannis explicații privind salariile și pensiile



Guvernul trebuie să evite caruselul modificărilor salariale! Este avertismentul lansat de preşedintele Klaus Iohannis, după discuţia avută la Cotroceni cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. În cadrul întâlnirii, şeful statului a atras atenția că efectele noii legislaţii privind salarizarea bugetarilor arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal. Președintele a atras atenția şi că situația salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile și criteriile de stabilitate asumate inițial, precum și promisiunile electorale ale coaliției PSD-ALDE. Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că, pe fondul unor politici fiscal-bugetare imprudente și necorelate cu dinamica economică de ansamblu, există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Iohannis a solicitat Guvernului prudență în abordarea politicilor economice. De cealaltă parte, prim-ministrul Viorica Dăncilă a dat asigurări de stabilitate în privinţa resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării şi a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care îşi va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziţia Guvernului de a menţine cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017. Întâlnirea, care a fost solicitată de către președintele Klaus Iohannis, a durat aproximativ o oră.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Mr. Bean Live Action
Comedie

Mr. Bean Live Action

Mr. Bean este un adult care pare să fie născut ieri. De altfel, fiecare episod începe cu imaginea acestuia picat din lună. Este complet ignorant când trebuie să facă niște lucruri simple, însă incredibil de inventiv când găsește soluții la care niciun om normal nu s-ar gândi.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook