Prevenția, rețetă pentru sănătate



Starea de sănătate a populaţiei din România este încă departe de media europeană, iar mortalitatea din cauze evitabile şi tratabile se menţine ridicată. Indicatorii cheie ai stării de sănătate arată că speranţa de viaţă, în 2022, era de 75,3 ani, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Ţara noastră alocă şi cel mai mic procent din PIB, din media europeană. Subfinanțarea cronică, orientarea spre serviciile din spitale și prevenția insuficientă definesc sistemul. Este un lanţ al slăbiciunilor care ar putea fi rupt prin consolidarea medicinei preventive ca pilon esenţial al sănătăţii. În loc să tratăm boala, mai bine o prevenim. Aceasta este şi misiunea Societăţii Române de Medicină Preventivă, care organizează al doilea congres internaţional de Medicină Preventivă, între 19 şi 21 martie.

ROXANA-ELENA BOHÎLŢEA, preşedinte SRMP "Este singurul eveniment la nivel european dedicat exclusiv medicinei preventive și găzduiește medici din toate specialitățile medicale, factori de decizie, sunt invitați alături de societăți de profil și alături de reprezentanți ai universităților medicale din toată țara."

Pe site-ul Societății Române de Medicină Preventivă se pot face înregistrări pentru toate specialitățile medicale.

ROXANA-ELENA BOHÎLŢEA, preşedinte SRMP "Pe același site, srmp.ro, sperăm să putem pune la dispoziție întregii populații sesiuni live, care pot interesa tot ceea ce înseamnă programe de screening și de prevenție disponibile în lume și sperăm aplicabile, cât de curând, în România."

Evenimentul organizat de Societatea Română de Medicină Preventivă se dorește a fi o platformă de dezbatere internațională a progreselor domeniului preventiv din toate specialitățile medicale şi de identificare a modalităților optime de punere a lor în practică. Sesiunile să vor desfășura pe problematici cheie ale temelor cuprinse în structura congresului şi se vor finaliza cu propuneri concrete, care vor fi transmise factorilor de decizie ai fiecărei țări participante.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook