Primul pui de zimbru, născut în libertate, în Munții Făgăraș



Eveniment rar în fauna României! În pădurile din Munții Făgăraș s-a născut un pui de zimbru, primul născut în libertate în această zonă, în ultimii 200 de ani. Puiul, în vârstă de câteva săptămâni, și mama lui au fost filmați de angajați ai fundației Conservation Carpathia. Reproducerea în natură este unul dintre cele mai importante semne care arată viabilitatea populației unei specii. Zimbrul este cel mai mare animal din fauna continentului european. Masculul poate ajunge până la 920 de kilograme, iar femelele, până la 640 de kilograme. Această specie a dispărut din fauna României acum două secole, fiind reintrodusă în 1958. Specialiștii eliberează anual în natură mai multe exemplare de zimbru, după teste și o selecție riguroasă. În munții Făgăraș, mai mulți zimbri au fost aduși în primăvara acestui an, în zona lacului Pecineagu. Un alt nucleu important de zimbri se află în Parcul Național Vânători Neamț, unde trăiesc 44 de zimbri. Unii dintre aceștia s-au născut în libertate.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Rebelul
Drama

Rebelul

Acțiunea se petrece în timpul domniei faimosului tiran Yeonsangun, și spune povestea lui Hong Gil-dong, fiul unui servitor, și călătoria sa în a deveni primul activist revoluționar al Joseonului.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook