Primul tronson al autostrăzii Sebeș - Turda, deschis traficului rutier



Traficul pe Autostrada A10 Sebeș - Turda, între Sebeș și Alba Iulia, s-a deschis, la șase ani de la demararea proiectului. Au fost fost dați în folosință 15 km din cei 17 incluși în acest tronson. Un balon de oxigen pentru șoferii localnici și pentru cei care tranzitează această zonă din țară, circulația rutieră fiind scutită, astfel, de ambuteiaje.

prin telefon: IONUȚ CIUREA, președinte, Asociația Pro Infrastructura "Autostrada asta este foarte utilă pentru oamenii din zonă, chiar dacă este un lot scurt, vorbim de 15 km inaugurați. Tot lotul are 17 km. Noi am cerut să fie deschisă circulația, așa cum a fost deschisă astăzi, am cerut să fie deschisă încă din 2018 și se putea inaugura în 2018 exact cum s-a inaugurat astăzi, dacă se facea ceea ce trebuia la timp, pentru că, între Sebeș și Alba Iulia se circulă bară la bară aproape de fiecare dată când vorbim de ore de vârf. Acolo este un trafic foarte puternic și de tranzit, dar și local între cele două importante orașe din centrul țării Alba Iulia și Sebeș. Autostrada asta este aur curat pentru cei din zonă și pentru traficul de tranzit."

Chiar dacă a fost dată în folosință, autostrada mai are nevoie de completări. În următoarea perioadă, constructorul va lucra la nodul rutier Alba Iulia Nord. De asemenea, va lucra pe autostradă, la finalizarea parapeților, panourilor fonoabsorbante, marcajelor și rigolelor. Specialiștii în infrastructură rutieră estimează că dacă ritmul de lucru se menține atât pe acest proiect, cât și pe tronsonul 2, după jumătatea anului viitor Autostrada Sebeș-Turda va fi complet finalizată.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook