Prof. univ. dr. Paul Magheru, o viață închinată studenților



Printre profesorii universitari care i-au întâmpinat, astăzi, pe studenți și pe masteranzi, s-a aflat și unul dintre reprezentanții generației de aur a acestei categorii de dascăli. Vorbim despre profesorul universitar doctor Paul Magheru, de la Universitatea din Oradea, unul dintre cei mai longevivi reprezentanți ai corpului profesoral academic din România. Seniorul învățământului universitar consemnează și peformanța de a avea cea mai indelungată vechime, fara întrerupere, la universitatea oradeană. Momentul festiv de la deschiderea anului universitar l-a emoționat pe domnul profesor, care ne-a povestit prima lui amintire legată de Universitatea Oradea.  Venerabilul cadru didactic vorbește cu căldură despre studenții săi. Profesorul universitar Paul Magheru constată, însă, cu tristețe că studenții din zilele noastre nu mai sunt atat de implicați și doritori să învețe.  Aflată pe locul opt în ”top 20” al celor mai prestigioase universități din țară, Universitatea din Oradea are în structura sa 15 facultăți. Printre acestea se numără Facultatea de Drept, Facultatea de Arte, Facultatea de Științe și Facultatea de Medicină și Farmacie. Are peste 2.000 de angajați, dintre care peste 1.200 sunt cadre didactice, și circa 20.000 de studenți. Prima pagină a istoriri învățământului universiar orădean a fost scrisă în 1780, odată cu înființarea Academiei Regale Catolice de Drept, fondata de împărăteasa Maria Tereza a Austriei.Aa avut, inițial, doar facultate de filozofie și a fost compeltată în 1788 cu facultate de drept, aceasta fiind și cea mai veche facultate din Răsăritul Europei. În timp, au apărut noi facultăți. De exemplu, în urmă cu o jumătate de secol au fost puse bazele studiilor universitare filologice. Standardele ridicate în ceea ce privește calitatea învățământului din Uniresitatea Oradea au fost apreciate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Universitatea din inima Bihorului a primit din partea ARACIS un certificat cu calificativul ”Grad de încredere ridicat” pentru perioada 2013 - 2018.
 


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook