Propunere de introducere a unei taxe returnabile, pentru ambalajele de apă, sucuri și băuturi



Sticlele de apă, suc sau bere, taxate suplimentar, dar cu posibilitatea recuperării banilor pe ambalaje! Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizează taxarea PET-urilor, a sticlelor sau a dozelor din aluminiu, cu 50 de bani pe bucată. Măsura, care ar urma să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2021, va fi valabilă pentru toate ambalajele de apă, băuturi răcoritoare și alcoolice care conțin până la 3 litri de lichid, cumpărate din magazine. Potrivit legii, românii ar urma să plătească 50 de bani în plus pentru fiecare recipient reutilizabil, astfel, un bax cu șase sticle de apă ar urma să coste cu trei lei mai mult decât în prezent. Clienții își vor putea recupera, însă, diferența de bani pentru ambalaje, dacă returnează sticlele, PET-urile și dozele de alumini la orice magazin din România, nu neapărat la cel de la care au fost achiziționate produsele. Proiectul de lege inițiat de către Ministerul Mediului vine după ce Uniunea Europeană a dat o directivă în acest sens. În prezent, țara noastră reciclează doar 14% din totalul deșeurilor, iar potrivit directivei europene, trebuie ca până în anul 2023, să ajungă să recicleze 90%.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook