Protest al sindicaliștilor A.R.S.V.O.M., după anunțul ministrului Drulă privind desființarea agenției



Protest, luni dimineață, în Portul Constanţa, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desfiinţată, iar atribuțiile vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Circa 70 de sindicaliști de la A.R.S.V.O.M. au protestat în faţa sediului agenției, susținând că decizia ministrului este luată la supărare, fără niciun fel de discuţii prealabile cu partenerii de dialog social. Protestatarii spun că au solicitat de urgenţă o întrevedere cu ministrul Cătălin Drulă şi cu premierul Florin Cîţu, pentru a discuta situaţia A.R.S.V.O.M..

FLORINA ILICEA, reporter ”Ministrul Transporturilor şi-a anunțat decizia după ce procurorii D.N.A. Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în dosarul în care directorul agenției, Daniel Manole, este cercetat pentru pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. În același dosar sunt cercetate alte patru persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare de bani.”

Scandalul de corupție a izbucnit după scufundarea vasului ucrainean, în luna martie. La momentul respectiv, angajații A.R.S.V.O.M. nu au intervenit pe motiv de vreme rea. Mai exact, ambarcaţiunea agenţiei nu a putut fi utilizată în condiţii meteorologice vitrege, în ciuda investiţiei de milioane de euro. Dosarul instrumentat de procurorii anticorupție vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, o afacere în care Daniel Manole ar fi primit o mită de circa două milioane de lei. În prezent, Manole este cercetat în stare de arest la domiciliu.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook