Stirile National TV
Rămășițele pământești ale domnitorului Ghica, repatriate
Rămăşiţele pământeşti ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, au fost aduse în țară, vineri-seară, cu o cursă Tarom. Repatrierea, la 168 de ani de la trecerea în neființă a domnitorului, reprezintă un gest de recunoștință națională, față de un lider care a pus temeliile statului român modern. În cimitirul din Le Mée-sur-Seine din Franța, a avut loc, vineri, ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor ultimului domnitor al Moldovei și întemeietor al Jandarmeriei Române. După ce a ajuns la București, sicriul a fost depus, mai întâi, la Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Jandarmeriei Române. Duminică, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni se va desfășura o ceremonie în memoria domnitorului. Ulterior, sicriul va fi transportat la Iași, pentru reînhumarea lângă Palatul Culturii. Domn al Moldovei între anii 1849 și 1856, Grigore Alexandru Ghica a deschis calea Unirii Principatelor și a promovat valori esențiale pentru societatea modernă, precum libertate, justiție socială, demnitate. A susținut reforme curajoase, de la dezrobirea romilor și abolirea cenzurii, la dezvoltarea serviciilor publice și introducerea unui model de guvernare inspirat de marile democrații europene. În foaierul Operei Naţionale, va fi deschisă, duminică, o expoziţie documentară dedicată domniei lui Grigore Alexandru Ghica, care ilustrează contribuţiile sale esenţiale la edificarea statului român modern.







