Stirile National TV
Reacția lui Grindeanu
Sorin Grindeanu a primit mesajul lansat de premierul desemnat Siegried Mureșan și a reacționat. Liderul PSD a anunțat, miercuri, că îl așteaptă pe Siegfried Mureșan la sediul partidului, atunci când se va simti pregătit, pentru discuții serioase privind programul de guvernare și economia României. Grindeanu a precizat că nu a primit până acum programul de guvernare propus de premierul desemnat.
SORIN GRINDEANU, președinte PSD ”Până atunci, domnul Mureșan ar trebui cel puțin din prespectiva noastră să facă un gest care să arate că intenția sa de a deveni premier este una reală, pentru că imaginea pe care a reușit să o proiecteze în aceste zile este că nu își dorește să fie premier, face tot ceea ce este posibil să nu ajungă în această funcție și, atunci, cred că ar trebui să ne arate nouă, românilor, că-și dorește cu adevărat această funcție. Ar trebui să-și anunțe demisia din Parlamentul European, trebuie să demonstreze că își asumă total responsabilitatea pentru români.”
Siegfried Mureșan a anunțat că îi va prezenta liderului PSD măsurile concrete incluse în programul de guvernare, menționând că unele dintre acestea se suprapun cu prioritățile social-democraților.







