Stirile National TV
Realitate pesimistă, președinte optimist
Aflat la Odesa, unde a participat la summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, miercuri-seară, preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis un mesaj încurajator cu privire la negocierile dintre partide pe măsurile fiscale care trebuie aplicate, pentru a diminua deficitul bugetar. ”Eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore şi au reuşit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor”, a declarat șeful statului. Unele măsuri sunt ”extrem de sensibile” şi este nevoie de un vot politic al reprezentanţilor partidelor, a precizat Nicușor Dan. Deocamdată, specialiştii şi reprezentanţii partidelor sunt încă la stadiul de discuții despre măsurile fiscale și nu par să fi ajuns la un numitor comun, iar criza se adâncește. Dezmățul bugetar promovat de fostele guvernări se perpetuează, populația este tot mai nemulțumită, încrederea în noul președinte se deteriorează, iar clasa politică este în cădere liberă în percepția românilor privind capacitatea partidelor de a guverna eficient țara. Între timp, incapacitatea formațiunilor politice care vor la guvernare de a se înțelege pentru a forma o coaliție și de a stabiliza România este în folosul opoziției parlamentare, care pune pe tapet posibilitatea alegerilor anticipate.