Stirile National TV
Record în beneficiul comunității
Capitala României a intrat în Cartea Recordurilor cu ”Masa care unește”, lungă de cinci kilometri, organizată, sâmbătă, de-a lungul bulevardului Unirii, până la Piața Constituției, în fața Palatului Parlamentului. Circa 20.000 de oameni au participat la ”Masa care unește”, pentru a doborî un record Guinness și a strânge banii destinați realizării primului spital de psihiatrie pediatrică din țară. ”Așa ceva trăiești o dată-n viață! A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume, de cinci kilometri. Și, da, am bătut recordul mondial! Un reprezentant Guinness World Records, prezent la fața locului, a certificat recordul. Dar nu doar despre asta a fost vorba. Ci despre comunitate, despre solidaritate, despre prietenii care se leagă între oameni care aleg să stea împreună la aceeași masă, pentru o cauza nobilă: să contribuie la construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România”, a transmis Primăria Municipiului București pe Facebook. Edilul Capitalei, Ciprian Ciucu, a mulțumit Fundației Metropolis, care, din banii adunați din donații, continuă construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România, care va fi ridicat în curtea Spitalului Obregia. Potrivit Fundației Metropolis, care susține proiectul construirii spitalului, acesta este finanțat din donații și sponsorizări private și va costa circa 16,5 milioane de euro. Conform datelor prezentat de fundație, numărul copiilor diagnosticați cu tulburări mintale grave, precum depresia, tulburările de comportament, consumul de substanțe, autismul și ADHD, a crescut alarmant în România, de la circa 3.800 în 2018, la peste 5.600, în 2024.







