Reforma sistemului bugetar



Premierul Marcel Ciolacu a anunțat 50 de măsuri care ar trebui să ducă la reforma sistemului bugetar. Acesta a afirmat că este timpul ca toți cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, iar cei care joacă Solitaire la serviciu să caute în altă parte acest mod de a munci.

MARCEL CIOLACU, premierul României

"Vorbim totuși de o stabilitate economică în România, nu vorbim de o criză economică, nu vorbim de recesiune în România, vorbim pur și simplu de lucruri pe care ni le-am asumat în fața Comisiei și cred că cel mai important este să continuăm acest dialog cu comisia ca să nu se întâmple ce este cel mai rău pentru orice stat membru al Uniunii Europene, respectiv blocarea fondurilor europene. Eu cred, că mai mult ca sigur, că vom reuși împreună, să evităm acest lucru, să avem o negociere corectă cu comisia, cu elemente atât în ceea ce înseamnă cheltuielile, dar și veniturile."

MARCEL BOLOȘ, ministrul Finanţelor Publice

"Așa cum a precizat dl prim-ministru, primul pas îl face statul pentru ceea ce înseamnă partea de reduceri, de cheltuieli publice și pentru ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a banilor publici, așa cum a anunțat dl prim-minisru este un plan de reducere a cheltuielilor publice care are două componente majore. Prima componentă este cea legată de performanță și subliniez acest lucru și cea de-a doua componentă în planul de reducere a cheltuielilor publice este disciplina financiară în utilizarea banilor publici."

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş a vorbit concret despre măsurile care vor fi luate pentru ministere, autorităţi publice centrale şi locale.

MARCEL BOLOȘ, ministrul Finanţelor Publice

"Vă este cunoscut din discuţiile care au avut loc în spaţiul public, reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat, funcţiile asimilate de demnitate publică cu 20%. Acest lucru s-a decis la nivelul coaliţiei şi după aceea, avem setul de măsuri care priveşte structurile organizatorice la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale şi acestea o parte din ele vă sunt cunoscute: reducerea numărului de posturi vacante din sectorul public. Avem în evidenţă 204.000 posturi vacante care au drept consecinţă şi impact asupra funcţiilor de conducere din sectorul public, pentru că, împreună cu măsura aceasta a reducerii posturilor vacante cresc normativele de personal."

Totodată, ministrul Finanțelor Publice a menţionat că un serviciu nu va mai putea funcţiona dacă nu sunt minim zece persoane angajate, iar o direcţie, dacă nu are cel puţin 20 de angajaţi. De asemenea, va fi eliminată și indemnizaţia de vacanţă. Marcel Boloș a mai precizat că indemnizaţia de hrană costă statul român trei miliarde de lei şi se acordă fără limită şi fără plafon. Marcel Boloş a mai anunţat că autorităţile publice locale trebuie să aibă o limită la cheltuielile pentru organizarea de evenimente. Consultantul financiar Adrian Negrescu vede în aceste măsuri o scamatorie menită să ascundă alte probleme.

prin tel: ADRIAN NEGRESCU, consultant financiar

"Reforma propusă de autorități e doar o scamatorie cu iz bugetar menită să atenueze efectul catastrofal al creșterilor de taxe și impozite. Statul își reduce cheltuielile doar cu șase miliarde de lei în condițiile în care cheltuie cu 17% mai mulți bani decât anul trecut și vorbim de zeci de miliarde de lei, cu șase miliarde de lei reduceri bugetare nu se va face primăvară, nu se va acoperi deficitul bugetar, e o picătură într-o mare de probleme. Dacă statul își dorea într-adevăr să strângă cureaua, scăderile de cheltuieli în sectorul bugetar trebuiau să atingă undeva 20-30 de miliarde de lei, niște măsuri concrete, dure și cu niște ținte foarte bine asumate, altfel este doar o scamatorie menită să ascundă problemele reale legate de creșterile spectaculoase de taxe care ne așteaptă."

Președintele USR, Cătălin Drulă a criticat planul de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare anunțat de guvernanți, despre care spune că "nu schimbă nimic".


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook