Stirile National TV
Reputatul economist Mircea Coșea a încetat din viață
Profesorul universitar Mircea Coșea, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați economiști români, a încetat din viață, joi, la vârsta de 83 de ani. Pe 4 decembrie, reputatul economist a postat pe Facebook un mesaj în care a arătat că a fost internat în spital. El a relatat că a fost internat la Spitalul Floreasca și a fost îngrijit pe medicul Mircea Beuran. În mesaj, Mircea Coșea a transmis cuvinte de apreciere și recunoștință pentru modul în care a fost îngrijit de întreaga echipă medicală. ”Stimați prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de ştiința medicală, ci şi de modul cum aceasta este aplicată”, a subliniat profesorul Coșea, care avea de mult timp probleme de sănătate. În cariera sa, Mircea Coșea a ocupat funcții guvernamentale, precum cea de vicepremier în Guvernul Văcăroiu, a fost deputat în Parlamentul României și europarlamentar. Totodată, a avut o carieră îndelungată la catedră și a fost președinte al Institutului Național de Administrație. A publicat manuale de economie, volume de studii economice, precum și numeroase articole în publicații din țară și străinătate. În ultimii ani, profesorul Mircea Coșea a fost o prezență marcantă în platoul emisiunii Miezul Problemei, la Național TV, de unde a transmis publicului analize economice lucide, echilibrate, observații pertinente și mesaje critice sau de apreciere, în funcție de situația momentului. Dumnezeu să-l odihnească în pace!







