Reținut după tragedia de la internat



Administratorul firmei care executa lucrările de canalizare în imediata apropiere a internatului liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, a fost reţinut. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Conform unor surse judiciare, admnistratorul firmei a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect. În urma prăbuşirii zidului internatului, un băiat în vârstă de 17 ani, care se afla la parter, a murit și o fată de 17 ani este în comă, într-un spital din Târgu Mureș. Alte două eleve au fost rănite și au fost internate la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Din fericire, starea lor este bună. Admnistratorul firmei a declarat că el a decis să se sape aproape de fundaţia clădirii şi că nu ştia că în interior sunt copii. De asemenea, a dispus angajaţilor să sape peste doi metri în partea de jos a fundaţiei, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de 1 metru și 10 centimetri. Clădirea internatului, veche de peste 100 de ani, aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice și este închiriată de primăria Odorheiu Secuiesc. Conform ISU Harghita, s-au efectuat lucrări în curtea căminului pentru a conecta imobilul la rețeaua de canalizare și la cea pluvială. Din primele cercetări a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute în jurul internatului.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook