Revolta bugetarilor



Bugetarii sunt revoltați de aplicarea măsurii de tăiere a sporurilor. Pentru a doua zi consecutiv, angajații Ministerului Finanțelor au protestat spontan față de adoptarea Ordonanței de Urgență care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare. La protestul angajaților din structurile Ministerului Finanțelor s-au alăturat cei din administrația publică și din sistemul de Justiție, atât în București, cât și în alte orașe din țară. Protestatarii ameninţă cu blocarea totală a activităţii, cu riscul de a nu mai putea fi plătite pensiile şi salariile. Marți, zeci de protestatari s-au dus la ușa biroului ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a-i cere explicații cu privire la măsura care îi dezavantajează și pentru a-i spune că, dacă, nu se va renunța la tăierea sporurilor, vor refuza să muncească. “Cu calm discutăm, analizăm situația împreună și găsim cele mai bune soluții. Situația e chiar gravă”, le-a spus Alexandru Nazare și i-a îndemnat să-și trimită reprezentanții la negocieri. ”Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum și corectarea deficitului bugetar excesiv”, a transmis Guvernul României. Bugetarii susțin, însă, că, pentru situația în care a ajuns România din cauza deficitului excesiv, trebuie să plătească cine a greșit. Să plătească cine a risipit banii țării fără să țină cont de cele mai elementare reguli privind echilibrul bugetar. În vizorul opiniei publice sunt foștii premieri Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, foștii miniștri ai Finanțelor, Adrian Câciu și Marcel Boloș, dar și fostul președinte Klaus Iohannis. Problema este, însă, mult mai complicată. Demnitarii vizați nu au luat decizii în mod discreționar, ci cu acordul celor din echipa guvernamentală sau din formațiunea politică din care făceau parte. Dincolo de căutarea vinovaților și de larma protestelor, este limpede că România este în pragul colapsului financiar și că doar austeritatea mai poate salva situația, în acest moment.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook