România, în calea ciclonului



După o duminică însorită, vremea se înrăutățește din nou. Un ciclon format în Marea Mediterană aduce cu sine, începând din noaptea de duminică spre luni, precipitații importante cantitativ în toată țara. Sistemul depresionar va pătrunde prin zona de sud-vest și, până miercuri, va traversa întreg teritoriul țării. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/metru pătrat și vor fi condiții de grindină, iar în restul teritoriului, fenomene asemănătoare se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime, apropiate de cele normale pentru această perioadă, se vor încadra între 19 și 26 de grade Celsius, iar minimele termice vor fi cuprinse între două grade, în depresiunile Carpaților Orientali, și 17 grade, pe litoral. Spre dimineață, local, în nord-vestul și centrul țării este posibil să se formeze ceață. Luni, în Capitală, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări și vor fi averse, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări în timpul precipitațiilor. Marți, ploile se vor reduce și vremea va evolua spre o situație mai liniștită, dar temperaturile se vor menține sub media perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și averse slabe cu posibile descărcări electrice pe arii restrânse, în regiunile sud-vestice și la munte. Potrivit meteorologilor, sunt șanse ca, începând de joi, vremea să își revină la normal.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook