România protejează arborii seculari



România va proteja arborii seculari. Proiectul de lege USR privind arborii remarcabili depus de deputata Diana Buzoianu şi senatorul Aurel Oprinoiu a primit votul final în Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare.

 prin tel: DIANA-ANDA BUZOIANU, deputat USR

"Am depus un proiect de lege prin care am zis, în sfârșit să oferim protecție arborilor seculari. Proiectul a fost adoptat în camera decizională, săptămâna trecută, deci va deveni lege, se va duce spre promulgare. El își propune să creeze practic un registru oficial în care să fie înregistrați toți arborii în afara Fondului Forestier, deci toți cei din afara pădurilor și o dată ce sunt trecuți în acest registru, acești arbori să nu mai poată să fie tăiați decât în cazuri absolut excepționale, nu știu, dacă sunt uscați cu totul sau dacă pun în pericol viața cuiva. Avem mii de arbori seculari în țara aceasta, probabil că mai avem ce să protejăm, vrem să ne asigurăm că și generațiile următoare vor putea să se bucure de ei."

Conform Dianei Buzoianu, arborii remarcabili sunt adesea priviţi ca elemente ale moştenirii culturale şi istorice de către comunitatea locală, sunt puncte de reper şi adevărate simboluri ale rezistenţei în timp.

prin tel: DIANA-ANDA BUZOIANU, deputat USR

"Pe mai departe, trebuie să găsim măsuri și pentru protejarea arborilor din păduri, arborilor seculari din păduri, lucrăm și la un proiect de lege pentru protejarea pădurilor periurbane, adică cele din jurul orașelor mari, mai ales. Mai avem și alte proiecte, în minte pentru zona aceasta de protejare a pădurilor pentru că până la urmă pădurile înseamnă aer, aer curat pentru noi toți și știm deja că în România anual mor 28.000 de români din cauza poluării aerului."

Aproximativ 5.000 de arbori s-ar încadra pentru înregistrare în viitorul Catalog al arborilor remarcabili. Unii dintre ei pot ajunge și la 900 de ani.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook