Șase ani, de la tragedia din clubul Colectiv



Se împlinesc şase ani de la tragedia din clubul Colectiv, dar durerea fără margini din sufletele apropiaţilor celor răpuşi de foc nu s-a ostoit. La șase ani de la tragedie, bilanțul este același: 65 de victime şi niciun vinovat! În memoria tinerilor arși de vii în clubul groazei, Arhiepiscopia Bucureştilor a organizat slujbe de pomenire, oficiate atât la Biserica parohiei ”Sfântul Nicolae” din Capitală, cât și în fața fostului club Colectiv.

AMBIANȚĂ ”Veșnică pomenire, veșnică pomenire!”

VOX ”Ne-a părut rău și ne pare rău. Să îi odihnească Dumnezeu și Maica Domnului pe lumea cealaltă.”

Adrian Albu este unul dintre supravieţuitori. Cu lacrimi în ochi, povesteşte că, în acea seară de groază, mersese la concert pentru a sărbători ziua de naştere a surorii sale, Ana Albu, iar împreună cu ei se afla și verişoara lor, Mimi Voicu. Pe amândouă le-a pierdut, pentru totdeauna, în incendiu.

ADRIAN ALBU, supraviețuitor ”E o comemorare a surorii și verișoarei mele. Eu am ars aici. Trebuia să fiu și eu unul din tablourile astea. Sunt două dosare Colectiv. Cel care cercetează ce s-a întâmplat în club, și care este la judecător acum, și al doilea dosar, care cercetează, ăla e la procuror, care cercetează ce s-a întâmplat aici, în piața asta, intervenția, și ce s-a întâmplat în spitale. Iar acel dosar pare că nu vrea să ajungă la judecător.”

Pe 30 octombrie 2015, trupa Goodbye to Gravity își lansa primul album, la clubul Colectiv. La concert au participat peste 300 de tineri. În incendiul izbucnit în jurul orei 22:30, 27 dintre ei au murit pe loc. Pe 1 noiembrie, numărul victimelor ajunsese la 30. Până în decembrie, bilanțul s-a dublat, în urma deceselor răniților spitalizați. A 64-a victimă, Radu Sinerth, a murit la Spitalul Floreasca din Capitală, după aproape 5 luni de la incendiu. Avea doar 21 de ani. Bilanțul tragediei s-a oprit la 65. Unul dintre supraviețuitori s-a sinucis, în iulie 2017, copleșit psihic de suferință și nedreptate. Cele mai multe victime s-au stins în spitale, din cauza infecțiilor nosocomiale. Seara trecută, membri ai comunităţii ”Declic” au aprins, în Piaţa Victoriei, 500 de lumânări, cu mesajul ”Neam ucis de nosocomiale”. În memoria victimelor de la Colectiv, în această seară sunt programate un lanț uman, pe trotuarul din fața Curții de Apel București și un marș până la fostul club Colectiv.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook