Schimbări în Educație, înainte de noul an școlar



Anul școlar se apropie cu pași repezi, iar problemele nu lipsesc. Peste 3.400 de cadre didactice se vor afla la catedră deși nu au studii corespunzătoare postului, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

LIGIA DECA, ministrul Educației

"În acest an școlar, numărul de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, situația pe care o am, actualizată la nivelul zilei de astăzi, 8 septembrie, este de 3.440, față de 5.223, cât am avut în anul școlar 2022-2023."

Ea este convinsă că noile decizii luate de autorități vor duce la scăderea acestui număr. De asemenea, Ligia Deca a anunțat că Guvernul a aprobat vineri două hotărâri care reglementează acordarea reducerilor și gratuităților la transport pentru elevi și studenți.

LIGIA DECA, ministrul Educației
"Elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar, pentru toate categoriile de trenuri la clasa a doua pentrui tot parcursul anului școlar."

Ministrul a precizat și principalele modificări față de sistemul actual în ceea ce privește transportul studenților. Astfel, va mai crește procentul de acoperire al abonamentelor sau al biletelor, reducere de 90% față de 50% cât era anterior pentru toate categoriile de trenuri clasa a doua pentru studenții români înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate și din Academia Română. Se majorează și vârsta până la care se acordă aceste facilități până la 30 de ani, iar pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și pentru studenții proveniți din centrele de plasament aceștia beneficiază pe teritoriul României de gratuitate la toate categoriile de trenuri, clasa a doua, pe tot parcursul anului calendaristic, a mai spus Ligia Deca.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook