Școală de vară pentru medici



Școala de Vară Internațională a Medicilor Rezidenți și Tineri Specialiști în Medicina de Familie a început la București. În acest sfârșit de săptămână, la Institutul Național de Statistică și la Palatul Parlamentului, are loc cea de-a treia ediție a Școlii de Vară Internaționale a Medicilor Rezidenți și Tineri Specialiști în Medicina de Familie, organizată sub egida Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila". Evenimentul reunește sute de participanți, medici rezidenți, tineri specialiști și medici primari, care vor lua parte la sesiuni interactive, workshopuri și dezbateri dedicate celor mai importante teme din medicina de familie.

prof. univ. dr. ANA MARIA ALEXANDRA STĂNESCU, organizator

"Este un eveniment care a crescut de la un an la altul. Am pornit de la 87 de participanţi, am ajuns la 200 şi acum am depăşit cu mult 300 de participanţi. Această şcoală de vară aduce un plus valoare în pregătirea medicilor tineri, având o parte dedicată specială de simulare medicală care include foarte multe manevre de tip hands-on, precum EKG, ecografie, BLS, spirometrie, funcţie venoasă."

Tema ediției din acest an este "Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în medicina de familie", un mesaj care subliniază rolul noii generații în dezvoltarea și modernizarea acestui domeniu medical esențial.

"Am venit la şcoala de vară să învăţ ceva nou, să fiu prezentă la cursurile informative, să fiu pusă la curent cu toate informaţiile noi din lumea medicală şi de farmacie."

prof. dr. RADOST ASENOVA, Universitatea Medicală din Plovdiv

"Mă bucur să fac parte din această minunată școală de vară pentru medicii de familie, deoarece ei reprezintă viitorul nostru și suntem bucuroși să-i sprijinim pe toți tinerii colegi pentru un viitor mai bun al disciplinei noastre."

Programul include și o componentă de tip "școală a porților deschise", ce oferă oportunități reale de formare profesională, networking și schimb de experiență pentru tinerii medici.

prof. dr. MEHMET UNGAN, Universitatea din Ankara

"M-am bucurat să fiu aici și am avut multe discuții bune și multe întrebări frumoase din partea tinerilor colegi pe care încercăm să-i încurajăm să se alăture grupurilor noastre de medici tineri".

Participarea este gratuită, iar manifestarea este transmisă pentru creditare EMC de către Colegiul Medicilor din România.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook