Șeful Poliției Locale, demis



Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, l-a demis pe şeful Poliţiei Locale din Bucureşti, Daniel Răşică. Edilul a aplicat decizia pe motiv că Poliția Locală nu a fost capabilă să gestioneze situaţia din Parcul IOR, unde bucata retrocedată a fost defrişată masiv. În zona respectivă s-au produs și repetate și suspecte incendii de vegetație, cel mai recent fiind la sfârșitul lunii august, când a fost afectată o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați. Organizația PNL Sector 3 a inițiat, deja, demersuri pentru organizarea unui referendum local, în vederea recuperării zonei retrocedate din Parcul IOR. În urmă cu o săptămână, inițiatorii anunțau că au fost strânse, deja, peste 15.000 de semnături.

CĂTĂLIN MOLDOVEANU, consilier local, PNL Sector 3 ”Grupul de consilieri PNL a decis să susţină o iniţiativă pentru demararea unui referendum local, la nivelul Sectorului 3, pentru a întreba toţi cetăţenii Sectorului 3 dacă această zonă ar trebui recuperată şi transformată în parc.”

VOX ”De la jumătatea parcului care e spre stânga cu lacul și cu tot ce se vede arată în bunăstare, iar partea cealaltă, care nu s-a mai umblat la ea nici măcar să fie întreținută, cu curățenie, cu tuns iarba, șobolanii umblă pe acolo ca la balamuc. Aici sunt niște interese speciale. Niște interese care trebuie tăiate de la rădăcină. Așa ceva nu e posibil.”

În octombrie, anul trecut, Primăria Sector 3 a pierdut definitiv procesul în care a contestat titlul de proprietate prin care 11 hectare din parcul IOR au fost retrocedate, în 2005, când primar general al Capitalei era Adriean Videanu. Decizia a fost pronunțată de Instanța Supremă după 10 ani de procese.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook