Seri culturale în pridvorul bisericii



După o pauză de doi ani ca urmare a restricțiilor sanitare, Parohia Brâncuși din sectorul 6 al Capitalei reia tradiția serilor culturale. Reprezentațiile se desfășoară atât în interiorul bisericii cât și pe esplanada lăcașului de cult. Vineri, în prima seară a acestui important eveniment cultural au urcat pe scenă Corul Evia, care a interpretat piese atât din zona eclezială, cât și din sfera folclorului românesc.

AMBIANȚĂ COR EVIA 

COSTEL BURLACU, Protoiereul Protopopiatului Sector 6

 

"Premergător sărbătorii sfântului Ioan Rusul, ocrotitorul Sfânt lăcașului nostru sunt trei seri de bucurie duhovniceasă dar și de cultură, cultura din pridvorul bisericii. Serile culturale Credință și cultură sunt realizate de tineri absolvenți ai Universității naționale de muzică dar și studenți."

GEORGE VÂRBAN, tenor, corul Evia

"La inițiativa Parohiei Brâncuși, corul Evia este deja la cea de-a doua ediție a serilor culturale și organizând împreună acest eveniment ne-am gândit să facem și această seară de cor."

"Stau aici în apropiere și mi-a plăcut ideea de a se organiza un concert în aer liber."

"Ne-a fost atât de dor și suntem atât de fericiți că se întâmplă și se întâmplă în pace."

Manifestările culturale vor continua și sâmbătă seara seară când invitată specială va fi Orchestra Simfonică Bucureşti, sub bagheta maestrului Alexandru Ilie, alături de solişti de renume. Virtuoșii artiști vor face o incursiune prin muzica „Micului Paris” cu piese celebre, precum: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Mână birjar”, „Zaraza”, Trurli, Trurli”, „Iubesc femeia”, „Cine iubește și lasă” sau „Du-mă acasă, măi tramvai”. Duminică, de la ora 19.00, vă veți bucura de Gala de operetă şi musical. În cadrul concertului vor fi interpretate arii şi duete din operete şi musical-uri celebre.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook