Sindicaliștii din serviciile de ambulanță au declanșat un val de proteste



Federatia Naţionala Sindicală "Ambulanţa" a declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată. Activitatea nu este afectată. Protestul constă în afișarea pe toate ambulanțele operative a unor afișe cu inscriptia "protest naţional", pe verso fiind menţionate revendicările sindicaliştilor. Angajaţii de pe ambulanţă sunt nemulțumiți de modificarea legii salarizării bugetarilor și de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Ei spun că veniturile le vor fi diminuate, în condiţiile în care vor pierde tichetele de masă începând cu 1 ianuarie 2018 şi vor pierde sau le vor fi reduse procentele de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. De asemenea, protestatarii reclamă starea parcului de ambulanţe, care sunt învechite, precum şi lipsa de personal. În cazul în care revendicările nu vor fi soluţionate, în 11 octombrie angajaţii din serviciile de Ambulanţă vor picheta sediile Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor. Ulterior, sindicatele vor organiza un miting de protest, la care vor participa toate federaţiile din sistemul sanitar, şi iau în calcul şi declanşarea unei greve.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Mr. Bean Live Action
Comedie

Mr. Bean Live Action

Mr. Bean este un adult care pare să fie născut ieri. De altfel, fiecare episod începe cu imaginea acestuia picat din lună. Este complet ignorant când trebuie să facă niște lucruri simple, însă incredibil de inventiv când găsește soluții la care niciun om normal nu s-ar gândi.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook