Stirile National TV
Sindromul PANDAS. Pași pentru recunoaștere
Mii de români solicită, într-o petiție, recunoașterea oficială a sindromului PANS/PANDAS, o afecțiune neuroimună pediatrică, și introducerea unui cod de diagnostic în țara noastră. Ca urmare, un memoriu oficial a fost înaintat Ministerului Sănătății de Asociația pentru Igiena Mentală și Emoțională. Principalele manifestări ale sindromului, ce apar la copii, sunt anxietatea extremă, ticurile motorii și vocale, regresia comportamentală sau chiar agresivitatea. Specialișii cer o șansă reală pentru copiii adesea diagnosticați greşit cu ADHD, autism sau tulburari psihiatrice, și spun că ei ar putea fi complet recuperați cu diagnosticul şi tratamentul corect.
CAMELIA RUXANDAR, președ. Asoc. pentru Igiena Mintală și Emoțională AIME, psiholog
"În ultimii ani asistăm la tot mai multe cazuri de copii care regresează la vârsta de doi ani sau ulterior acestei vârste și de multe ori aceștia sunt diagnosticați pur psihiatric cu ADHD, cu autism, comportament opoziționist, însă, în România, încă nu a ajuns informația conform căreia copiii pot regresa și pot avea comportamente cum ar fi comportament obsesiv compulsiv, ticuri verbale, motorii, agresivitate, labilitate emoțională, regres, chiar și la vârste mai înaintate de 2 ani, dificultăți de scriere care pot apărea ulterior, deci vorbim și de copii la vârsta școlară, ca urmare a unor episoade de infecții, că vorbim de infecție cu streptococ sau de infecții cu alți viruși, acestea pot determina un răspuns autoimun anormal care să creeze neuroinflamație și aici ne referim la sindromul PANDAS/PANS."
În alte țări din Uniunea Europeană, afecțiunile sunt recunoscute oficial. Există protocoale clare, ghiduri medicale, centre specializate, tratamente accesibile și formare profesională pentru medici.
CAMELIA RUXANDAR, președ. Asoc. pentru Igiena Mintală și Emoțională AIME, psiholog
"Ce încercăm noi să facem, e să aducem informația în România către tinerii specialiști și ne dorim foarte mult ca, aceștia, că vorbim de pediatri, neurologi, imunologi să formeze o echipă interdisciplinară, și pluridisiplinară care să diagnosticheze corect aceste tulburări comportamentale, iar intervenția să nu fie limitată doar la un medicament psihiatric sau la terapie."
În acest sens, un memoriu a fost înaintat Ministerului Sănătății, pentru recunoașterea sindromului PANS/PANDAS în sistemul românesc, un prim pas pentru acces la investigații și tratament adecvat.







