Sinteza raportului prezentat premierului pe cazul polițistului pedofil, dată publicității



Sinteza raportului prezentat premierului Mihai Tudose de către şeful Poliţei Române, Bogdan Despescu, privină cazul polițistului pedofil, Eugen Stan, a fost făcută publică! În document se regăsește informaţia referitoare la demisia şefului Poliţiei Capitalei şi a adjunctului sau. De asemenea, este menționată şi informaţia conform căreia ministrul Afacerilor Interne a fost sesizat pentru dispunerea declanşării cercetării prealabile cu privire la săvârşirea unor eventuale abateri disciplinare în cazul actualului adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Mihai Marius Voicu, care a deţinut şi el funcţia de şef al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Potrivit raportului, agentul Eugen Stan avea o activitate "nesemnificativă", dar era protejat de şeful său direct, Rene Emanuel Vornicu, şeful Serviciului Supraveghere Rutieră pentru Sectoarele 1, 2 şi 6, ceea ce a provocat nemulţumiri printre ceilalţi poliţişti. În document se mai arată că, deşi zilnic desfăşura activităţi împreună cu agentul Stan, comisarul şef Vornicu nu a manifestat interes în documentarea eventualelor probleme, de orice natură, ale subalternului său."

Șefii ierarhici au fost sesizaţi pentru a lua măsuri disciplinare în cazul a 11 poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, a șapte de la secţia 22 Poliţie din Capitală şi a doi din cadrul secţiei 18 Poliţie Bucureşti. În cazul a doi poliţişti, ambii cu grad de colonel, Vasile Daniel Gildo - fost şef al Brigăzii Rutiere până în august 2017 şi Radu Viorel, fost şef al secţiei 18 Poliţie, nu poate fi dispusă răspunderea disciplinară, aceştia fiind la pensie. Pentru toţi 22 a fost sesizat şi Parchetul ICCJ, pentru a aprecia în ce măsură faptele comise de ei în legătură cu cazul poliţistului Eugen Stan, acuzat de agresiune sexuală, constituie infracţiuni. În massmedia a apărut și o informație privind o legătură între Eugen Stan și fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea. Potrivit site-ului știripesurse.ro, jurnalistul Silviu Sergiu a dezvăluit că Stan era polițistul de la Rutieră care organiza traseul lui Gabriel Oprea, la ordinul șefului său direct, Emanuel Vornicu. Potrivit aceleiași surse, este posibil ca polițistul care i-a organizat traseul lui Oprea în noaptea în care a murit polițistul Bogdan Gigină să fie chiar Eugen Stan.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook