Soluții pentru copiii ucraineni



Autoritățile române caută soluții pentru zecile de mii de refugiați ucraineni. De la începutul conflictului, aproape 120.000 de oameni au ajuns în România. Cei mai mulți și-au continuat călătoria, spre alte state europene. 46.000 sunt încă aici, deși doar puțin peste 1.000 au cerut azil.

NICOLAE CIUCĂ, premierul României

"Este important să precizăm că din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis să rămână în România, aproximativ 18.000 sunt minori, de aceea, am căutat și am identificat soluții care se vor concretiza în măsuri pentru a putea să acordăm atenția cuvenită acestor 18.000 de minori. Este foarte important că activitatea care se desfășoară la nivelul Guvernului să poată fi coordonată cu activitatea desfășurată la nivelul autorităților locale și de asemenea, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe suntem în legătură permanentă cu Ambasada Ucrainei la București, astfel încât să putem să avem datele legate de trasabilitatea și prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni."

Activarea mecanismelor de finanţare ale Uniunii Europene, atât pe fondurile care sunt prevăzute pe migraţie cât şi cele prevăzute pentru protecţie civilă, a fost o altă temă a ședinței Exceutivului. Potrivit lui Nicolae Ciucă, mai multe țări din UE îşi oferă sprijinul pentru a gestiona cât mai bine şi mai coerent activitatea atât la graniţe cât şi în interior, în ceea ce priveşte logistica şi resursa umană necesare pentru acest flux de refugiaţi care creşte de la o zi la alta.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook