Sprijin pentru copii și părinți



Primul centru de sprijin pentru copiii români și ucraineni defavorizați, inaugurat în București! Primăria Capitalei, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și UNICEF România au realizat centrul ”Play, learning and parenting Primo HUB”, care vine în ajutorul copiilor și părinților români și ucraineni aflați în situații dificile. Serviciile educaționale oferite aici urmăresc dezvoltarea armonioasă a copiilor cu vârste cuprinse între zero și șase ani.

HORIA TOMESCU, viceprimar, București ”Încercăm să integrăm atât copilul, cât și familia, în mediul încojurător și să creăm un sistem de educație modern.”

CARMEN LICĂ, director executiv, Centrul Step by Step ”Este un loc în care copiii aflați în situații de vulnerabilitate se simt bineveniți, se simt iubiți, și au parte de experiențe de învățare pentru că este foarte bine cunoscut faptul că, la această vârstă, învățarea se produce prin joc și ca rezultat al interacțiunilor cu ceilalți.”

ANNA RIATTI, reprezentant UNICEF în România ”Este un centru de joacă, învățare și aptitudini parentale pentru copii, în special pentru copiii refugiați, copiii ucraineni, dar înțeleg că avem, de asemenea, și câțiva copii din comunitatea locală, ceea ce e minunat.”

Prin parteneriatul cu Centrul Step by Step, și profesorii primesc suportul necesar implementării de noi metode moderne de educație eficientă a copiilor cu vârste fragede.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook