Stâna de Vale Trail Race



Momente de poveste, la Stâna de Vale! Cunoscută pentru aerul curat, altitudine generoasă, peisaje largi de munte și nu numai, frumoasa stațiune din județul Bihor a devenit, weekendul acesta, punctul de întâlnire pentru aproximativ 300 de sportivi din România și din alte țări, cu ocazia celei de-a treia ediții a competiției Stâna de Vale Trail Race. Anul acesta a adus la Stâna de Vale o ediție cu miză aparte. Competiția a găzduit etapa din România a circuitului european EMA Off-Road Running Circuit 2026, precum și Campionatul Național de Alergare Montană Masters.

MARCEL LAZA, preşedinte Club Sportiv Atletic Beiuş ”Aş dori să aduc mulţumiri tuturor celor implicaţi în acest eveniment, care au făcut ca acest eveniment să crească, de la an, la an, şi să sperăm că şi la anul o să facem ceva la fel de frumos.”

VOX ”A fost foarte greu, picioarele foarte încărcate de ieri, dar am fost pe locul 4, în ultimii 5-6 kilometri.”

De pe margine, în ciuda soarelui arzător, susținătorii înarmați cu voie bună și energie au avut parte de multe gustări, apă și băuturi răcoritoare. După ce au trecut linia de finish, cei mai rapizi concurenți au fost premiați în cadrul ceremoniei de premiere, urmată apoi de un after party. Și de această dată, Izvorul Minunilor și Frutti Fresh s-au numărat printre principalii sponsori ai competițiilor.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook