Stare de alertă din cauza gunoaielor, în Sectorul 1 al Capitalei



Stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei, provocată de riscul epidemiologic generat de munții de gunoaie de pe străzi, care emană un miros pestilențial și sunt mediu propice de înmulțire a șobolanilor și gândacilor! Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că starea de alertă va intra în vigoare la miezul nopți şi va fi valabilă timp de 30 de zile. El a explicat că, în 7 iunie, a primit o solicitare de stare de alertă de la Primăria Sector 1, pe motiv că nu se ridicau deşeurile menajere din cauza unui blocaj la sortator. Solicitarea nu a fost aprobată și au fost găsite soluţii, la vremea respectivă. Problema de acum o reprezintă, însă, munții de gunoaie de pe străzi, cărora actualul operator de salubritate nu le mai face faţă. În perioada stării de alertă, situația va fi monitorizată cu atenție și, zilnic, vor fi raportate cantitățile de gunoaie adunate și depozitate. Cine va fi prins că aruncă deșeuri sau resturi menajere pe domeniul public, indiferent că este vorba de agent economic, instituție sau simplu cetățean, va fi sancționat drastic.

FLORINA ILICEA, reporter „Cu toate că starea de alertă va intra in vigoare începând de mâine, prefectul Alin Stoica a precizat că nu va fi reziliat contractul cu actuala societate de salubrizare, aşa cum ceruse Primăria Sector 1. În cazul în care situaţia o va impune, vor exista capacităţi suplimentare, fie proprii, fie o altă firmă de salubritate, care să lucreze alături de cea actuală, a completat prefectul Capitalei.”

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 a cerut pentru a doua oară Prefecturii Capitalei să aprobe starea de alertă, după ce, în zonă, s-au acumulat circa 2.700 de tone de gunoaie, punând în pericol sănătatea cetățenilor. Asta, după ce gunoaiele de pe străzi, în special în zona centrală și în zonele cu tranzit intens, nu au fost colectate de peste 20 zile.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook