Suspendarea tramvaiului 41 îi va afecta pe elevii care dau Bacalaureatul



O nouă veste proastă pentru bucureșteni! Societatea de Transport Bucureşti a hotărât ca tramvaiul 41 să fie scos din circulație din 29 iunie până pe 1 septembrie. Decizia va da peste cap traficul bucureştean în zona de nord şi de vest a oraşului tocmai în perioada în care se desfăşoară examenul de Bacalaureat. Autorităţile susţin că autobuzele ce înlocuiesc tramvaiul vor prelua traficul de călători, fără a se gândi însă la ambuteiajele create.

CLAUDIU CATANA, consilier general, Primăria Municipiului București

"Într-adevăr circulația Tramvaiului 41 se va întrerupe până la 1 septembrie. Pentru că simultan primăria Municipiului București a corelat trei lucrări care prevăd suspendarea tramvaiului 41 și anume podul Grand, podul Ciurești și lucrările Metrorex pentru metroul din Drumul Taberei. Deci nu le-a întrerupt parțial, le-a întrerupt complet pentru aceste obiective pentru investiții de reparații care sunt obligatoriu să se încheie la data de 1 septembrie, dar în acest sens se începe cu această dată 1 iulie lucrările și se suspendă activitatea tramvaiului 41, pentru că în perioada de vară traficul este puțin mai degajat, deoarece copii au intrat în vacanțe. Dar în schimb, datorită faptului că citculația tramvaiului 41 se va întrerupe Primăria Municipiului București prin Serviciul de Transportul București va pune la dispoziție 50 de autobuze pe linia 641 și linia 642, care vor prelua rutele tramvaiului 41, astfel încât cetățenii municiupiului București să nu fie afectați de închidere tramvaiului 41. Deci vor fi 50 de autobuze care vor înlocui pe perioada cât tramvaiul nu va circula, îl vor înlocui. ”

Ţinând cont de solicitările bucureştenilor primite la Redacţia de Ştiri Naţional TV, solicităm la rândul nostru autorităţilor locale amânarea suspendării tramvaiului 41 până sâmbăta viitoare, 6 iulie. În cursul zilei de azi, postul nostru de televiziune a trimis această solicitare Primăriei Capitalei, Societăţii de transport Bucureşti şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Sperăm ca noaptea să fie un sfetnic bun şi autorităţile să ţină seama de doleanţele locuitorilor capitalei iar în jurnalele următoare să putem anunţa amânarea acestei decizii pripite. Linia 41 de tramvai are o lungime de 8,5 kilometri şi deserveşte zilnic în jur de 150.000 călători. Linia mai este denumită şi metrou uşor pentru că este delimitată de portiunile de trafic prin garduri metalice. În condiţii normale de trafic cei 8,5 de kilometri sunt parcurşi în maximum 25 de minute, pe când aceiaşi distanţă parcursă de un autobuz poate fi făcută şi intr-o oră şi jumătate dacă traficul este aglomerat.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook