Tăcerea mieilor 2023



Peste 127.000 de miei și iezi au fost sacrificați pentru masa de Paște, în România. Potrivit datelor transmise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, între 28 martie și 13 aprilie, 127.554 de miei și iezi au fost sacrificați, în 46 de centre autorizate și în 88 de abatoare pentru ovine. În perioada 28 martie – 15 aprile, inspectorii ANSVSA au efectuat controale în aproape 9.500 de carmangerii, măcelării, restaurante, supermarketuri și hipermarketuri, depozite și pensiuni turistice, pentru depistarea neregulilor privind produsele oferite spre consum. În urma controalelor și a deficiențelor constatate, inspectorii au aplicat circa 850 de sancțiuni financiare, care au însumat aproape 5 milioane de lei. De asemenea, au emis 18 ordonanțe pentru suspendarea activității și 11 ordonanțe pentru interzicerea activității unor unități. Totodată, au fost reținute 28.000 de kilograme de produse alimentare neconforme. Pentru a prevenit eventuale îmbolnăviri, ANSVSA le recomandă consumatorilor să achiziționeze produse alimentare numai din unități sau spații aflate sub control sanitar-veterinar.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook