Tăvălugul controalelor în cabinete și clinici private



Toate cabinetele medicale și clinicile private din țară, care au cel puțin o sală de operație, sunt verificate de către autorități, a anunțat, duminică, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Controlul a început în urmă cu circa patru săptămâni, în urma ”tragediei de la Constanța”, în care o tânără internată într-un spital privat a murit la naștere. ”Este pentru prima dată după Revoluție, când are loc un control de o asemenea amploare”, a declarat șeful Sănătății, precizând că s-a ridicat, deja, autorizația de funcționare în cazul a 20 de clinici, iar alte 30 au fost sancționate. Declarația ministrului survine în contextul decesului fetiței de doi ani, în timpul unei intervenții sub anestezie efectuate într-o clinică stomatologică din București. Conform șefului Sănătății, activitatea clinicii este suspendată, având în vedere ancheta care se desfăşoară în prezent. El a precizat că după ce va avea raportul final al verificărilor făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, atunci va lua o decizie administrativă, adăugând că nu va interveni în ancheta care se află în desfăşurare. El a menţionat că în clinica unde a avut loc anestezia generală nu erau respectate normativele minime prevăzute de lege. ”Nu existau echipamentele şi dotarea minimă necesară pentru a putea desfăşura o anestezie generală în condiţii de siguranţă”, a subliniat Alexandru Rogobete.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Omul padurilor
Aventura

Omul padurilor

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook