Tehnologie, inovație și parteneriate, la BSDA



Președintele Nicușor Dan susține că nu există riscul de blocare al programului SAFE. Declarațiile au fost făcute la expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA, unde șeful statului a mers, însoțit de băiețelul său, Antim, în cea de-a treia zi a evenimentului.

NICUȘOR DAN, președintele României

"Pe măsură ce ne apropiem de 31 mai, discuțiile pe SAFE sunt tot mai dese, există un back-up în Parlament, deci există o posibilitate de a interveni legislativ în Parlament în timp optim."

Șeful statului s-a arătat interesat de producțiile românești în domeniul securității și de noutățile tehnologice.

"Avem și o dronă."

"Noi producem dual use, care să fie folosite și în agricultură și pentru stingerea incendiilor, să nu fim doar pentru partea militară, că știm că în unele vremuri trebuie să vindem și alte produse."

RĂZVAN PÎRCĂLĂBESCU, președinte OPIA

"A fost o zi extrem de încărcată, foarte mulți participanți ne-au vizitat standul, asta înseamnă că vom avea foarte multe oportunități de colaborare și ne dorim să dezvoltăm foarte multe calibre NATO fiindcă asta știm că este viitorul și este foarte important pentru industria românească. Avem deja numeroase calibre NATO și suntem în contact cu numeroși parteneri."

Vizitatorii au fost impresionați de tehnologia prezentată la BSDA.

ȘTEFANIA IORDĂCHESCU

"Un eveniment spectaculos, unul dintre cele mai frumoase evenimente ale industriei de apărare din România. Am urcat în avioane militare, putem să vedem tancuri, tehnologii noi implementate din cei din industria aerospațială, foarte frumos."

Black Sea Defense and Aerospace – BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate s-a desfășurat timp de trei zile la București. Cea de a X-a ediție, care a marcat și 20 de ani de la lansare, a reunit peste 550 de companii expozante din 36 de țări. Alături de liderii industriei globale, pe parcursul celor trei zile de BDSA au participat și peste 350 de oficiali români și străini de nivel înalt.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook