Stirile National TV
Tentative de fraudă, în numele CNAS
Înșelătorii, în numele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate! Instituția a fost sesizată de mai mulți cetățeni, după ce au fost apelați telefonic de persoane care s-au prezentat drept angajați ai caselor de asigurări de sănătate și au pretins că trebuie să transmită celor apelați sume de bani de la CNAS. Sub acest pretext, au solicitat informații despre codul numeric personal și despre conturile bancare. Conform comunicatului transmis de CNAS, nici instituția centrală și nici casele teritoriale de asigurări de sănătate subordonate nu solicită persoanelor asigurate sau neasigurate informații privind conturi bancare, parole personale sau PIN-uri. Prin urmare, cetățenii sunt sfătuiți să manifeste prudență maximă față de solicitările de comunicare a unor informații sau documente cu caracter personal sau confidențial, primite telefonic ori prin alte mijloace de comunicare la distanță, aparent în numele instituției sau al vreunei case de asigurări de sănătate din subordine. ”Orice îndoială față de legitimitatea unei solicitări de informații sau documente vă rugăm să o verificați la casa de asigurări de sănătate respectivă”, se arată în comunicat.