Stirile National TV
Un chimist la conducerea Academiei Române
Academicianul Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române. El a întrunit, marți, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi ”pentru”, dintre cele 157 de voturi exprimate.
Pentru funcția supremă în Academia Română au candidat vicepreședinții Marius Andruh și Mircea Dumitru. Actualul președinte, Ioan-Aurel Pop, nu a mai candidat pentru nicio funcție în conducerea instituției. Conform Statutului Academiei, scrutinul pentru alegerea unui nou președinte este organizat o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie. Președintele Academiei este ales, fie cu două treimi din voturi în primul tur, fie cu majoritate simplă, în turul al doilea. Președintele ales își va prelua funcția după 15 zile de la data scrutinului. Marius Andruh are pregătire științifică în domeniul chimiei. În 1979, a aboslvit Facultatea de Chimie a Universității din București, ca șef de promoție. În 1988, a obținut titlul de doctor în chimie și, ulterior, a urmat specializări postdoctorale, la Paris și la Gottingen, în calitate de bursier al Fundației ”Alexander von Humboldt”. În 2022, Andruh a fost ales vicepreședinte al Academiei Române. Direcțiile sale de cercetare sunt chimie metalosupramoleculară, inginerie cristalină, magnetism molecular, combinații complexe heteropolinucleare, sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți și materiale moleculare luminiscente.







