Un tânăr a murit, după ce a intrat cu maşina într-un parapet



Şi-a pus capăt zilelor, după ce a pierdut mulţi bani la jocurile de noroc! Un tânăr de 24 de ani din judeţul Argeş a intrat în viteză cu maşina în parapetul de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de violent, încât piesele mașinii s-au împrăștiat pe o rază de 100 de metri. Tragedia a avut loc pe drumul care leagă uzina Dacia din Mioveni de șoseaua Pitești - Brașov.

VOX: "L-am văzut doar când a sărit încolo, când a avut loc impactul n-am văzut, erau două - trei autoturisme în fața mea și am văzut doar când a sărit, a intrat aici și a aterizat în partea cealaltă."

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și ambulanță. Medicii au încercat să-l salveze pe tânăr, însă nu au reuşit. Apropiații spun că, în timp ce se afla la volan, tânărul și-ar fi sunat un prieten, căruia i-ar fi spus că se sinucide, însă acesta nu l-a luat în serios. Tânărul era un împătimit al jocurilor de noroc şi era înglodat în datorii. Ultima oară, împrumutase 7000 de lei ca să joace la ruletă, bani pe care i-a pierdut. Tatăl și fratele lui sunt devastaţi.

AMBIANȚĂ: "Ce ne-ai făcut mă, nu te-ai gândit și la noi, mă?"

Trupul neînsufletit a fost dus la medicină legală, pentru necropsie. Familia se pregătește acum de înmormântare.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook