Universul artei contemporane



A patra ediție a Târgului Internațional de Artă Contemporană, care se desfășoară în aceste zile în Pavilionul Central Romexpo, reunește zeci de artiști din țară și din străinătate. Peste 50 de spații dedicate galeriilor, artiștilor independenți, inițiativelor artist-run și mediului universitar sunt prezentate într-un format gândit să urmărească relațiile subtile dintre contexte culturale diverse, oferind o amplă perspectivă asupra scenei artistice contemporane locale și internaționale. În cadrul Târgului Internațional de Artă Contemporană, Asociația ROUNIT a organizat cea de-a doua ediție a Forumului Artiștilor Români de Pretutindeni, un eveniment dedicat recunoașterii și promovării artiștilor români din Diaspora. Printre artiștii din Diaspora se numără și pictorița Carmen Olteanu, un nume consacrat la nivel internațional.

CARMEN OLTEANU, artist plastic ”Vin de la Abu Dhabi, dar identitatea și rădăcinile mele vor rămâne întotdeauna în România. Vin cu lucrări noi și cu puțin din parte din lucrările mele vechi, dar pentru că, dacă stăm să ne uităm puțin la expoziție, există un fir roșu care le leagă pe toate.”

Cu o carieră extrem de prolifică în arta plastică și cu un palmares amplu de expoziții naționale și internaționale, pictorița Carmen Olteanu le oferă iubitorilor de artă o experiență vizuală aparte.

CARMEN OLTEANU, artist plastic ”Mi se spune adesea că lucrările mele au o lumină specială. Eu sunt specializată în portret, așa cum știți, dar nu caut să dezvălui portretul clasică, ci pe mine mă preocupă psihologia, psihanaliza din spatele portretului. Prin lucrările mele vreau să arăt exact ceea ce, ce nu vrem noi să arătăm. Vreau să arăt vulnerabilitatea, vreau să arăt altă față a frumuseții noastre. Mai înainte, știți că am avut o serie de măști, păpuși, marionete. Nici prin măștile care le pun picturilor mele, eu nu pun măști ca să ascund, ci dimpotrivă, ca să scot în evidență anumite trăsături pe care, pe care le avem cu toții.”

Ediția din acest an a Târgului Internațional de Artă Contemporană se desfășoară sub semnul anului cultural România – Italia, cultivând legăturile artistice dintre cele două spații prin proiecte dedicate. Târgul de artă poate fi vizitat până duminică inclusiv.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Cavalerul noptii
Aventura

Cavalerul noptii

Dupa moartea sotiei sale, Gonzalo de Montalvo este hotarat sa ia atitudine. Aceasta decizie il determina sa duca o viata dubla: profesor ziua si erou anonim noaptea, in cautarea celor vinovati de moartea sotiei sale.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii
DRAGOSTE DE SOACRA
Drama

DRAGOSTE DE SOACRA

Talentată dar timidă, Gopika nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor soțului ei. Când își găsește un mentor în persoana soacrei sale, Meethila, lucrurile iau o altă întorsătură.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook