Stirile National TV
Urmărire ca în filme, la Ploiești
Urmărire ca în filme pe străzile din Ploiești! Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care a condus beat și fără permis, a fost reţinut de poliţiştii prahoveni după o urmărire în trafic în timpul căreia au fost trase mai multe focuri de armă asupra anvelopelor mașinii. Ulterior, acesta a produs un accident care nu s-a soldat cu victime şi, apoi, a fugit de la fața locului. Conform IPJ Prahova, șoferul are dosar penal şi i-au fost reţinute documentele mașinii pentru care nu are poliţă de răspundere civilă (RCA). Pentru aceste abateri, au fost aplicate două amenzi în valoarea totală de peste 6000 de lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, mai precizează autoritățile.