Urmăritul, beat și drogat



Urmărire ca-n filme, pe șoseaua Colentina din București, încheiată la spital! Doi agenți au fost răniți, după ce un șofer băut și drogat a intrat în plin în mașina de poliție. Duminică-seară, un echipaj de poliție a observat un automobil care circula haotic. Agenţii i-au făcut semn șoferului să oprească, dar fără niciun rezultat, așa că s-au lansat în urmărire. După circa doi kilometri, strada a fost blocată de mașini de poliție, însă, conducătorul auto nu a oprit, ci a intrat în plin într-o autospecială, pe care a distrus-o în totalitate. Cei doi polițiști aflați în autospecială au suferit mai multe traumatisme și au fost spitalizați. În final, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost prins, încătușat şi dus la secție pentru audieri. În urma verificărilor cu privire la consumul de alcool și droguri, a rezultat că șoferul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitiv la o substanţă interzisă. El a fost dus şi la Institutul de Medicină Legală, pentru recoltarea probelor biologice. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni. Instanța va hotărî dacă acesta va fi cercetat în stare de arest preventiv sau va fi instituită o altă măsură.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Iubirea invinge
Drama

Iubirea invinge

Anurag Basu și Prerna Sharma par a fi făcuți unul pentru celălalt. Totuși, pentru a putea fi împreună, viața îi supune la multe încercări. Va reuși dragostea să iasă învingătoare?

vezi detalii
Destine ratacite 2
Drama

Destine ratacite 2

Gitanjali Devi îi încredințează lui Simar Bhardwaj sarcina de a găsi o mireasă ideală pentru nepotul ei. Căutarea lui Simar se termină când o întâlnește pe Simar Narayan, care visează să devină o mare cântăreață.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook