Val de accidente în ţară



Accidente grave pe drumurile ţării în a doua zi de Paşti, soldate cu 20 de răniţi! În judeţul Constanţa, în doar două ore, au avut loc trei accidente! În total, au fost implicate cinci autoturisme. 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Dintre aceştia, patru sunt copii. O mamă şi bebeluşul ei de un an au fost transportaţi la spital cu elicopterul SMURD.

În Piteşti, un bărbat a scăpat doar cu câteva răni uşoare, după ce o maşină l-a izbit în plin. Pietonul traversa printr-un loc nepermis, când s-a produs accidentul. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

La Bacău, patru adulţi şi trei copii au ajuns la spital după ce două maşini s-au izbit frontal pe DN 2G. Una dintre ele a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.

AMBIANŢĂ şofer
"Am vrut să intru în depăşire. Cel din faţă nu m-a lăsat că a vrut să dea mai tare. Am început să pun frână, am pus frână, dar degeaba, n-am mai putut să intru pe sensul meu."

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiţii s-a petrecut accidentul.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste si ura
Drama

Dragoste si ura

Serialul “Dragoste si ura” urmareste povestea fascinanta a doua tinere, prietene apropiate, care provin din clase sociale diferite: Ichcha, fiica unei menajere, si Tapasya, fiica unei familii instarite.

vezi detalii
Destine ratacite
Drama

Destine ratacite

Serialul se concentrează pe viețile a două surori, Simar și Roli. Căsătorite cu Prem și Siddhart, acestea devin nurorile perfecte ale casei Bharadwaj. Ele sunt mereu pregătite să rezolve orice probleme care apar și să se lupte cu orice rău care încearcă să atace în vreun fel familia.

vezi detalii
Rebelul
Drama

Rebelul

Acțiunea se petrece în timpul domniei faimosului tiran Yeonsangun, și spune povestea lui Hong Gil-dong, fiul unui servitor, și călătoria sa în a deveni primul activist revoluționar al Joseonului.

vezi detalii
Mr. Bean Live Action
Comedie

Mr. Bean Live Action

Mr. Bean este un adult care pare să fie născut ieri. De altfel, fiecare episod începe cu imaginea acestuia picat din lună. Este complet ignorant când trebuie să facă niște lucruri simple, însă incredibil de inventiv când găsește soluții la care niciun om normal nu s-ar gândi.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook