Stirile National TV
Victorie și înfrângere, pentru Ilie Bolojan
Victorie și înfrângere la pachet, pentru Ilie Bolojan! Biroul Politic Național al PNL i-a acordat votul de încredere, luni-seară, confirmându-i sprijinul majoritar. Potrivit comunicatului transmis de PNL, au fost înregistrate 47 de voturi ”pentru” și trei voturi ”împotrivă”. Ilie Bolojan a cerut votul de încredere, în contextul criticilor lansate de câțiva liberali, între care se numără europarlamentarul Rareș Bogdan și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Dacă votul de încredere a fost câștigat cu o majoritate covârșitoare, nu la fel s-a întâmplat în cazul propunerii de îndepărarea a conducerilor în zece organizații ale formațiunii liberale. La vot nu a fost întrunită majoritatea de două treimi, prevăzută în statut pentru a fi luată această decizie. Practic, 35 de voturi au fost ”pentru”, șase ”împotrivă” și nouă abțineri. În context, cinci lideri PNL au absentat de la vot. Surse liberale au dezvăluit că erau vizate și organizațiile PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5, respectiv Monica Anisie, Andrei Baciu, Ionuț Stroe și Dan Meran. În cadrul reuniunii BPN, Ilie Bolojan și Alexandru Nazare au prezentat principalele direcții ale pachetului de relansare economică. Nazare a subliniat că pachetul a fost construit în urma analizelor din cadrul unui grup de lucru, astfel încât măsurile propuse să fie compatibile cu obiectivele macroeconomice ale României și să susțină dezvoltarea economică pe termen mediu și lung. Pachetul de relansare economică este structurat pe două paliere majore. ”Primul vizează reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a șapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale și materii prime critice, cercetare-dezvoltare și noi tehnologii, precum și industria de apărare. Al doilea palier are o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor și întregului mediu de afaceri”, se arată în comunicatul PNL.







