Zeci de migranţi ilegali, prinşi de poliţişti



Zeci de migranţi au fost prinşi de poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Deta. Oamenii legii au declanşat, în data de 12 noiembrie, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale. Ei au observat două autoturisme suspecte, care se deplasau din direcția Banloc spre localitatea Deta și, ulterior, spre municipiul Timișoara. Autovehiculele, la volanul cărora se aflau cetățeni români, au fost interceptate şi oprite, la intrarea în oraş. În interiorul uneia dintre maşini, condusă de o femeie de 42 de ani, se aflau opt migranţi, cetăţeni indieni, cu vârste cuprinse între 22 și 30 ani. În celălalt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, nu au fost găsite alte persoane, însă el avea rol de antemergător. La audieri, cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde și că intenționau să ajungă cu sprijinul celor doi cetățeni români, în municipiul Timișoara contra sumei de 50 de euro de persoană. Polițiștii au decis să extindă cercetările. În baza unui mandat de percheziție emis de un judecător al Tribunalului Timiş, seara trecută, ei au descins la domiciliul femeii. Acolo, au găsit ascunse într-un garaj 16 persoane, dintre care 13 indieni, 2 afgani și un pakistanez cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani, fără documente legale. Cei doi cetățeni români, cercetați pentru trafic de migranți, au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile.

FLORINA ILICEA, reporter

”Traficul de migranţi pare să devină un fenomen tot mai întâlnit în ultima vreme. Un alt caz, depistat tot în judeţul Timiş, este cel al unei familii de irakieni. Aceştia au încercat să iasă din ţara noastră folosindu-se de documente false, mai exact, care aparţineau unor cetăţeni români. Poliţiştii de frontieră au remarcat imediat diferenţele de fizionomie şi i-au condus la audieri.”

Incidentul a avut loc, de această dată, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. În autoturismul oprit de oamenii legii, se aflau la volan şi pe locul din dreapta doi cetăţeni români, iar pe bancheta din spate, două persoane adulte, un bărbat şi o femeie şi doi minori. Unul dintre copii, în vârstă de 13 ani, era ascuns sub o pătură, la picioarele tatălui său. Poliţiştii de frontieră îi cercetează pe cetăţenii irakieni pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei, iar pe cei doi români, pentru trafic de migranți.


Recomanda prietenilor tai

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Omul padurii
Aventura

Omul padurii

Serialul urmărește peripețiile unui pădurar, Pietro Thiene, care este un adevărat om al muntelui și bun cunoscător al naturii. Acesta, însă, ascunde un secret teribil din trecut. Ca alpinist cu experiență, el a asistat la căderea fatidică a soției sale în timp ce încerca să escaladeze un zid provocator.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook