Zilele vânătorilor români



Muzeul Satului din București găzduiește în acest weekend evenimentul “Zilele Vânătorilor Români”, singurul eveniment de cultură, tradiție și educație cinegetică și de conservare activă a faunei sălbatice organizat în România.

MARIAN DIACONU, președinte Federația Asociațiilor Vânătorești

"Pentru acest eveniment ne pregătim de aproape jumătate de an, fiind primul eveniment social, cultural și educațional pe teme de cinegetică. Pentru copii și pentru tineri, părinții pot găsi aici ateliere de pictură, ateliere de desen, ateliere de olărit, ateliere de tras cu arcul pentru cei mici. Avem de asemenea, un simulator pentru cei mici și cei mari unde copiii își pot exersa tehnicile de tir."

Nu lipsesc conferințele de specialitate sau atelierele gastronomice cu specific vânătoresc. Concursul de frumusețe canină dar și lecțiile și demonstrații de dresaj au atras toate privirile.

GEORGE BRATU, concurent

„Am venit astăzi la expoziția canină cu două exemplare de brac german în vârstă de trei ani. Arthur și cu Alma. Masculul a câștigat astăzi titlul de cel mai bun câine al rasei, Best of breed, iar femela a câștigat un excelent doi, onorabil și meritat.”


NICOLAE PÂRLOG, biolog

“Toate aceste exemplare de aici sunt păsări obținute, crescute în captivitate de noi, de crescătorii români. Din părinți în captivitate, cu pedigree, cu acte, cum ar fi de exemplu câini de rasă sau unii cai de rasă care au acte de proveniență. (...) Sunt păsări de crescătorie, putem spune. Putem spune că sunt un rezultat triumfător al crescătorilor noștri români.”

ADRIAN POPESCU, handmaker

„Atâta timp cât mergem la vânătoare, folosim totul de la un vânat. Plecăm de la carnea pe care o consumăm împreună cu familia, după care oase, coarne și ajungem în sectorul în care putem să facem cu ele brelocuri.”

DINU LEONAȘ, inginer, ROMSILVA

“Putem să observăm câteva exponate de excepție, trofee de vânătoare și animale neutralizate, în principal de la muzeul Posada, de pe fondurile cinegetice din România vânate și înainte de revoluție și după revoluție.(...)Un cerb naturalizat, lopătar, la culoarea de iarnă din zona Arad. Este recoltat. Este o sală cu trofee blană și craniu de urs. Este la etaj o sală cu trofee de căpriori și capră neagră și o capră neagră naturalizată. O sală cu trofee de lopătari, o sală cu fazani naturalizați.”

Zilele Vânătorilor Români reprezintă sărbătoarea tradițională a breslei vânătorilor care, an de an, reunește publicul larg și vânătorii în jurul valorilor care fac această activitate actuală și în prezent.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Dragostea gaseste o cale
Drama

Dragostea gaseste o cale

Siddharth, un hotelier, își asumă responsabilitatea de a repara relația dintre independenta sa soție, Roshni, și soacra sa întreprinzătoare, Durga Devi.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook